Colinde... colinde...

19.01.2018 11:49

Am moştenit din strămoşi credinţa dreptmăritoare cu solemnităţile ei tradiţionale: datini şi obiceiuri, ce ţin de toate sărbătorile. Colindele sau cântece de stea, pluguşorul şi sorcova constituie folclorul nostru religios – popular de o vârstă bimilenară. Pe meleagurile noastre ele îşi trag originea de pe timpul împăratului Aurelian. Transmise din generaţie în generaţie, oamenii cu suflet mare le-au aşternut  pe hârtie.
După decenii de stangnare, când ateismul a încercat să înăbuşe orice sentiment religios, aceste colinde, mai mult sau mai puţin cunoscute de cei tineri, sunt un buchet de flori închinat neamului nostru – hămesiţ de frumuseţi. Dacă vom reveni la frumoasele datini de Crăciun, vom putea păstra cu adevărat pentru urmaşi tezaurul străbun şi ne vom îndepli misiunea de purtători de lumină.
Colindele (sau colindurile) sunt nişte cântece tradiţionale din tezaurul popular.
Iniţial, colindele aveau o funcţie rituală, anume aceea de urare pentru fertilitatea, rodire şi belşug .
Prin colinde oamenii îşi transmit bucuria sa despre Naşterea lui Iisus Hristos. În perioada acestei sfinte sărbători se naşte  speranţa, care iradiază adevărata căldură la mijloc de iarnă.
Săptămâna aceasta, în a 14-a zi a noului an, creştinii ortodocşi au sărbătorit Sfântul Vasilie  cel Mare, supranumit şi „ocrotitorul săracilor”.
Miraculoasa şi străbuna colindă de Crăciun e o bună tradiţie la elevii din satul Marşinti, care împreună cu profesoarele Tatiana Pascar, Irina Roşca şi Maria Vornic ani la rând îl colindă pe părintele Alexandru şi parohul bisericii Sfântul Nicolae – părintele Gavriil.
Sunt nişte persoane generoase, cu suflet mare, totdeauna gata să-ţi dea un sfat, mereu bucuroşi, ascultând colindele frumoase ale elevilor, mulţumindu-le cu cât un cadou.
Cel mai important, totuşi, pentru copii, este însuşi faptul colindatului. Astfel voi veţi contribui la păstrarea tezaurului nostru  folcloric.
Dar cât de frumoase sunt sărbătorile de iarnă petrecute în satul nostru. Atâta plăcere aduc ele cât celor mici atât şi celor mari. Aş dori ca Crăiasa Iarnă să nu părăsească niciodata meleagurile noastre.

Tatiana Pascar,
pedagog-organizator la CIE din Marşinţi

Назад