77 de ani de la masacrul din Lunca Prutului

16.02.2018 17:03

Duminică, 11 februarie, în contextul împlinirii a 77 de ani de la masacrul care a avut loc pe 7 februarie 1941 în Lunca Prutului, ţinutul Herţa, pe locul unde grănicerii sovietici au secerat circă 600 de persoane nevinovate printre care 304 au fost copii, la iniţiativa locuitorilor comunei Mahala şi a primarului Elena Nandriş, a fost oficiată o slujbă de pomenire lângă noua troiţă de piatră.
Printre cei aproximativ 150-200 de oameni, care au venit să aprindă o lumânare şi să se roage pentru aşezarea sufletelor nevinovate în ceata mucenicilor, şi-au făcut prezenţa: doamna Tatiana Gliboceanu, primul locţiitor al Administraţiei raionale de stat Herţa, domnul Ionel Ivan, ministru consilier la Consulatul General al României la Cernăuţi, cu soţia Mioara Ivan, primarii localităţilor Ostriţa, Lunca şi Târnauca, respectiv Vasile Ţurcan, Dumitru Lupu şi Ion Pantea, istoricul bucovinean Petru Grior, profesorul de istorie Ana Gostiuc, precum şi oaspeţi din Rădăuţi, Berchişeşti (România), Australia şi mulţi alţii. Totodată la manifestare a participat şi starostele satului Ridchivţi, domnul Vasile Corneţchi, însoţit de o delegaţie numeroasă.
Pomenirea celor răposaţi a debutat cu un Te Deum, săvârşit de un sobor de preoţi în frunte cu Dumitru Miţiţei, duhovnicul raionului Noua Suliţă, preot paroh al Bisericii „Sf. Ştefan cel Mare” din Buda-Mahala, însoţit de părintele Gheorghe Buzenco, părintele Eugen şi părintele Marian de la Lunca.
După încheierea serviciului divin, primarul comunei Mahala, doamna Elena Nandriş, le-a mulţumit tuturor pentru prezenţa la acţiunea de comemorare, precizând că suferinţa celor masacraţi va fi păstrată veşnic în inimile şi memoriile românilor din regiune.
Evenimentul a continuat cu depunerea unor jerbe şi coroane de flori la troiţa închinată memoriei victimelor masacrului. Spre finalul acţiunii comemorative, corul satelor Mahala şi Ridchivţi au prezentat un scurt program de cântece în memoria celor trecuţi la Domnul.
Sergiu Barbuţa

Назад